Parteneriat Syswin – SCDA-Turda Inovație în agricultura românească
Syswin Solutions aduce inovația cât mai aproape de agricultura românească prin startul unui parteneriat cu Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Turda.
Agricultura inteligentă, prin aplicarea tehnologiei informației și cu ajutorul internetului, se așteaptă să revoluționeze peisajul agricol global, făcându-l mai eficient si mai productiv din punct de vedere al resurselor.
La nivel european se poate observa o dezvoltare din ce in ce mai mare în utilizarea conectivității instrumentelor agricole, conducând astfel la progrese importante în practicile agricole.
Parteneriatul cu SCDA Turda, reprezintă un pas important în evoluția agriculturii inteligente din România, fiind posibilă monitorizarea culturilor, alimentând astfel nevoia pentru informare în timp real asupra condițiilor de mediu, tratamentelor specifice și fertilizarea culturilor românești.
SysAgria monitorizează parametrii vitali ai solului, aerului și luminii și identifică problemele ce pot apărea, printr-o serie de algoritmi inteligenți care analizează datele obținute și oferă posibilitatea integrării unor sisteme automate de comandă și control, pentru a funcționa ca element de decizie și acționare în timp util asupra sistemelor automate de irigație, fertilizare și a sistemelor de recoltare, precum și în cazul solariilor și serelor.
“Am creat parteneriatul cu SCDA Turda ca urmare a dorinței noastre comune de a pune la dispoziția agricultorilor din județele Alba, Mureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Sibiu, Satu-Mare și Cluj un echipament SysAgria perfect calibrat pentru culturile din aceste județe, specificul lor fito-sanitar, precum si adaptat climatului zonal. Astfel, cercetătorii din cadrul institutului agricol, primesc permanent date prin intermediul SysAgria, care este montat în câmpurile experimentale, în timp real, din sol și aer, precum și date cu privire la evoluția plantelor. Datele generate vor calibra soft-ul la nivel de detaliu, pentru ca fermierii din zona de responsabilitate a SCDA Turda, care achiziționează echipamentul, să aibă acces la informații reale, care să ajute în mod efectiv calitatea actului agricol.”, afirmă Adrian Zărnescu (Chief Technology Officer).
Mai multe informații despre SysAgria puteti afla extrem de usor, doar accesând site-ul nostru: https://www.syswinsolutions.com/solutions/sysagria/